http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/02/26/duminica-iertarii-predici-de-mare-adancime-ale-parintelui-sofronie-ii-cum-sa-trecem-postul-mare-in-mijlocul-tensNiunilor-apocaliptice-ale-vremii-noastre/
Pentru Duminica Iertării trebuie să spun câteva cuvinte. Această zi dobândeşte o deosebită însemnătate când sincer cerem iertare unul altuia. Când iertarea este dată din ambele părţi, atunci sufletul se simte slobod şi plin de pace. Şi aceste condiţii, a slobozeniei şi a păcii, foarte mult uşurează Postul… Şi voi pregătiţi-vă pentru ziua aceasta, ca să lepădaţi din inima şi din mintea voastră orice umbră de întărâtare împotriva fratelui…
Din însuşi începutul Postului se va cânta despre Adam cel izgonit din Rai -lucru de mare însemnătate, în rânduiala istorică, mai târziu se va face pomenire de căderea în păcat a lui Adam şi de hotărârea lui Hristos de a strica blestemul. In această zidire genială a întregului ciclu anual al dumnezeieştilor slujbe – în această sumă de theologie, de rugăciuni şi de învăţături ce reprezintă cărţile Marelui Post, este înscrisă toată Tradiţia, dar toate primesc forma rugăciunii, astfel încât theologia devine conţinutul tuturor rugăciunilor noastre…
Voi să mă iertaţi: Eu acum v’am vorbit despre amănunte ale vieţii noastre. Ţelul de căpetenie însă vi l-am exprimat în „Testamentul” meu. Rogu-vă, uitaţi de nimicnicia mea şi păziţi acest testament. V’am spus că nu este uşor. Insă de fiecare dată în asemenea cazuri, ca în Duminica Iertării ce vine, noi vom săvârşi această nevoinţă, şi să uităm toate ranele pe care le-am primit în viaţă! Iar când din inimă vom ierta tuturor fraţilor toate cele ce s’au adunat zi de zi, zile pline de trude, de nedumeriri, de strâmtorări, de lipsuri, atunci toate astea vor fi lepădate, şi duhul nostru se va slobozi şi va afla libertatea omului iertat, izbăvit de toate urmările păcatului şi însufleţit de o nouă nădejde.
Nu trebuie să ne uimim că în viaţă se nasc neînţelegeri, mai cu seamă în Post. Dar trebuie să ne învăţăm să preabiruim greutăţile pomenite, pentru a împlini legea lui Hristos, Care zice: Iertaţi orice aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să ierte vouă greşalele voastre. Iar prin faptul de a ierta greşalele fratelui sau ale sorei noastre intrăm în procesul mântuirii întregii omeniri. De fiecare dată când se ivesc ispite sau vreo greutate oarecare (că nu este cu putinţă a ocoli frecuşurile, ca urmare a limitării trupului nostru), trebuie neapărat să o biruim, ceea ce dovedeşte înţelepciune.
Unul din gândurile cu putinţă a fi cuprinse în: „Iară din lemnul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi” este faptul că aceasta avea să tragă după sine dezbinarea tuturor oamenilor. Prima groaznică nelegiuire – Cain a ucis pe Avel - a fost dintru însuşi începutul zilelor omeneşti. Siluan, bunul nostru acoperitor, zice că „aşa a început”. Şi Adam plângea faptul că toată omenirea avea să trăiască în dezbinări, în războaie, în ucigăşii reciproce, în asupreli reciproce ş.a.m.d., toate cele ce sunt împotriva legii dragostei.
Ce pregătire ne propune Stareţul Siluan pentru întâmpinarea Paştilor? - Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai uşor vom uita toată rana şi vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuieşte fratele, şi cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieţii vecinice. A se micşora este un măreţ act duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu. Insuşi Domnul S’a micşorat pe Sine. Citim la părintele nostru Siluan cuvintele: „Harul trăieşte în cei mai mici, iar nu în cei mai mari”. Aşa i-a dat Domnul sa inţeleagă cu cât mai mult se smereşte omul, cu cât mai mult se avântă la nevoinţa însărăcirii – cu atât mai înalt se va afla înaintea lui Dumnezeu, şi-cu atât mai mare putinţa lui de a primi marele har.
Naiv ar fi să gândim că felul cum ne-am adunat este o lucrare omenească: însuşi Domnul ne-a adunat. Iar dacă Domnul ne-a adunat, noi vom urma Sfantului Siluan. In zile de praznic, la începutul vieţuirii sale monastice, el slujea în trapeză părinţilor şi fraţilor şi se gândea ce fericire îi fusese dată „să slujească celor pe care îi iubeşte Domnul”. Iar într’o zi, aşa cum scrie, slujind fraţilor în trapeză, a doua oară a simţit harul arătării lui Hristos. Dar întrucât, după legea duhovnicească, aceste stări înalte trupul omenesc nu le poate purta, ele se dau o dată sau cel mult de două ori in viaţă, iar apoi rămân ca o amintire şi ca o cunoaştere, în forma, amintirii în noi, însă puterea harului, în chip real, lipseşte. Cuviosul Macarie cel Mare zicea că ridicarea harului este de neapărată trebuinţă, pentru ca omul să-şi continue viaţa şi activitatea pământească.
Voi toţi cu dragoste m’aţi ascultat: încercaţi să împliniţi toate acestea în Postul ce vine. De ce zic „în Postul ce vine”? –Pentru că, într’un chip straniu, împărăţeşte în lume acum o atmosfera încărcată. Şi buzele credinciosilor şi necredincioşilor tot timpul apare cuvantul „apocalipsă”, „evenimente apocaliptice”, „aşteptări apocaliptice”. În ce chip va veni sfârşitul, incă nu ştim, dar în anul de faţa tensiunea este mai mare decât mai inainte. Să încercăm sa facem din acest Post un post al luptei pentru ceea ce v’am rugat eu: pentru unirea care va fi unire după chipul Sfintei Treimi.
De ce rugăciunea lui Iisus Hristos către Tatăl, înaintea însăşi morţii pe Golgotha, cuprindea cererea ca unirea care este în Fiinţa lui Dumnezeu însuşi să fie dată nouă? – Este cea înaltă formă de îndumnezeire a omului. Iar a crede că ea poate fi însuşită fără dureri, fară răstigniri – este naiv. Cu mai multele suferinţe, mai multa răbdare a tuturor înjosirilor şi a tuturor nedreptăţilor, noi agonisim darul harului dragostei atotcuprinzătoare. Şi atunci vom cunoaşte pe Dumnezeu precum este, cu alte cuvinte – ca Dragoste.
Iata ceea ce trebuie noi sa traim. Indelung as putea sa va vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu isi observa propriile greseli, si judeca pe altii. Asa se pierde unirea. Feriti-va de orice gand impotriva vreunui frate sau sora, caci fiecare gand pricinuieste o crapatura in zidurile cetatii. Si sa stiti, nu este de fel un lucru mic! Pentru ca atunci cand gandim ceva rau despre orisicine, si dupa aceea iesim din chilia noastra si intalnim acea persoana, urmarile gandului rau incep sa lucreze. Si atunci celalalt va raspunde, in vartutea acestui fenomen, in acelasi fel. Si niciodata nu este cu putinta sa stii cine a “inceput” primul. Pentru care ne si rugam: “Daruieste-mi a vedea ale mele caderi“. Lipsa acestei viziuni duce la faptul ca fiecare om crede ca el are dreptate si nu isi observa gresalele proprii. Aceasta pana si ierarhii o fac, si noi toti. Asa ca feriti-va de tot gandul rau, la voi in chilie, iar atunci zidirea noastra va ramanea in picioare si noi vom dobandi mantuirea. Dar daca ne vom ierta noua insine gresalele, neintelegand pe fratele, atuncea toate se vor narui.
Nu demult a venit la mine un tanar care avusese un conflict cu sotia sa. Iar ei au doi copii. Si eu i-am spus: “Smereste-te, si atunci vom scapa de tragica naruire a familiei. Iar copiii mici vor scapa de tragica forma a vietii copiilor carora li s-au despartit parintii“. Asa si in familia noastra: Vom fugi ca de foc, ca de venin de sarpe, de orice umbra a dezbinarii. Ne vom zidi viata asa incat cu adevarat sa ne mantuim, si ca sa ne insusim acel dar al lui Dumnezeu pe care-l avem in libertatea duhului noastru de a ne aduna si a trai ca o singura familie.
Iertati-ma. Vorbesc dintr-o inima indurerata si multe zic intr-un chip dezlanat. Dar totusi, ascultati-mi cuvantul si veti vedea bune roade in viata voastra. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: “Dobandeste pacea, si mii se vor mantui in jurul tau“. Noi suntem douazeci si sase de persoane. Asa ca, daca Dumnezeu ne ajuta sa ne biruim patimile aici, si pentru fiecare se vor mantui o mie –atunci douazeci si sase de mii de oameni vor ajunge in Rai!”
***
